Gustul amar de dupa

Ratacit printre sarmale, prajituri, carnaciori, acrituri de tot soiu (la borcan sau la costum), placinte, caltabosi, saratele, mandarine, colinde, friptane, creme, globuri, umpluturi, lumini, cozonaci, guitat amarnic de porcusor haituit, concerte, brazi si telemea - mult trambitatul (si mediatizatul) Spirit al Craciunului sade insingurat, trist, in hainuta lui peticita si se uita la TV... A mai trecut o sarbatoare in care e pomenit, uzat si abuzat, laudat si popularizat dar... nefolosit/nedescoperit.

Salvarea vine din vizionarea unui film de sezon - unul din filmuletele acelea ce abunda de zapada si replici de genul "Sa fii alaturi de familie, sa daruiesti, sa faci un om de zapada si sa-i vulcanizezi sania mosului - iata unde zace spiritul Craciunului!"

Ce o fi si spiritul asta al Craciunului? Oare se gaseste la Carrefour? (Si se da pe bonuri?). Si mai ales - de ce o data cu trecerea sarbatorilor acest spiridus alunecos se pierde ca la LOTO? De ce la doua zile dupa fiecare 31 Decembrie revin problemele si ingrijorarile iar spiritul se intoarce de unde a venit?

Mie unuia sarbatorile de iarna imi lasa o aroma speciala, nedefinita dar reala, o senzatie de nostalgie dar si speranta - caci un Craciun nu e o perioada de cheltuieli ce tine o saptamana si te lasa cu gust amar de "anul trecut o fost mai fain"! Deloc! Dragostea, speranta si bucuria de care ne amintim (si celebram) in principiu de Craciun poate sa tina tot anul si poate sa inspire si sa incante tot anul! Trebuie doar sa incetam sa mai cautam te miri pe unde si in ce tot soiu de spirite - but live the life and love the love!

Senza parole

Cine spune ca ii place rap-ul si nu ii place Jovanotti...

Tristetea zilei de 30 Noiembrie

Primul lucru pe care l-am invatat la cursurile de retorica e ca orice discurs trebuie sa raspunda unei nevoi. De altfel - primul pas e identificarea nevoii, abia apoi se construieste discursul. Ei bine, stau in cumpana de ceva timp. De ce mai avem nevoie? Avem internet, am fost pe luna, suntem in UE, we kick butt in NATO, avem hackeri incarcerati pentru ca au dat peste cap NASA, avem sinucideri de EMO, avem una buncata Vadim, o avem pe Nadia, avem criza, avem O TV, avem zacusca, avem moluri, avem Jack Daniel's, avem ID de mess si avem datorii!!!

E clar - in principiu avem de toate! Stim totul, avem totul, putem totul!

Dar dimensiunea spirituala? parca se aude un glascior. O voce slaba, palida, soptita; un vapor ce se destrama, ca amagirea unei pareri... Ce s-a intamplata, totusi, cu dimensiunea spirituala?

La ce mai foloseste o biserica? Ba nu, intrebarea e - la ce ne gandim cand vedem o biserica?Mmm, nu - de fapt am vrut sa intreb cum ne raportam la biserica? Aaa, stati - stiu! Cu ce ne ajuta o biserica? Sau, si mai bine, la ce ajuta o cruce schitata rapid, la trecerea prin dreptul unei biserici?

Incerc sa cristalizez in cuvinte (si pentru prima data mi-e greu) ceea ce simt - si simt (dureros de acut) ca am uitat cata nevoie avem de biserica. (Am uitat ca popor, ca societate). Am uitat ca ne fundamentam neamul pe crestinism. Am uitat cine a fost Sfantul Apostol Andrei si ce a facut el - si de n-ar fi trecerile de nivel cu cale ferata ar fi vai si-amar de noi. Ne-ar prinde 30 Noiembrie si am sti ca sarbatorim ziua sufrajului!

Intr-o lume care are de toate Dumnezeu nu mai incape. Brusc - imi dau seama la ce folosesc bisericile! Acolo Il tinem incuiat pe Dumnezeu. Pentru ca intr-o lume perfecta, cum e cea in care traim, nu mai avem nevoie de El...

Efectul de taxi

Romania se afla intr-o stare denumita de americani denial. Negare. Negare TOTALA!!!

Ascult uimit la TV cum indivizi la costume ne povestesc despre cresterile salariale, cresterile bugetare, cresterile pensiilor, cresterea nivelului de trai... Ma rog, se apropie electoralele... Sunt impresurat de termeni care mai de care mai impresionanti protectie sociala, clasa de mijloc, polarizare; termeni aruncati de-a valma in fraze ce duhnesc a incompetenta si nesiguranta. Sunt avertizat de pericolele ce ma pasc daca votez cutare partid si ademenit cu juruinte solemne.

Interesanta treaba: sistemul politic din Romania se bazeaza pe identificarea unui Euro-bai, spolierea si umilirea publica a respectivei probleme - dupa care o rezolvare ciuntita, rapida si (coupe de grace) alegerea celei mai potrivite caramizi pentru batutul in piept la ora de maxima audienta! Cel mai nou subiect este cel al salariilor. (Desi, dupa explozia de la mina Petrila am impresia ca televiziunile vor avea o noua marmelada de intins pe pita talk-show-urilor, ca deja subiectul salarii/profesori/pensii/sindicalisti s-a racit rau de tot).

Astept ziua in care vom auzi despre un plan coerent de guvernare, niste analize care sa arate fezabilitatea proiectelor si un sistem legislativ care sa ofere cadrul legal pentru punerea in aplicare.

Pana atunci insa raman la aceeasi idee - Romania e in negare. Romania neaga ca pe strazi nu mai avem siguranta; Romania neaga ca ne indreptam spre o criza severa; Romania neaga ca sistemul sanitar e la pamant; Romania neaga ca incepe sa arata a Chicago-ul lui Capone, cand orice netot scotea&folosea o arma; Romania neaga ca Politia beneficiaza de indemnizatii mari, dar nici pe departe la fel de mari ca spagile care le incaseaza; Romania neaga ca suntem ingropati sub hartogarii si birocratie; Romania neaga ca o infrastructura de care si Botswana ne rade cu moneda ei cu tot... Romania neaga TOTUL.

Veti spune: nu, nu Romania, nu romanii neaga. Is aialalti, potentatii, parlamentaurii, guvernu! Huo, rusine lor! Poate, dar ei ne reprezinta. Ergo - Romania neaga.

Toate astea ma duc cu gandul la efectul de taxi. Ati vazut vreodata fiinta mai gingasa si mai binevoitoare la volan decat un sofer de taxi ce are un client? Opreste si cand e pe prioritate, trage pe dreapta cu un oftat atunci cand aude cea mai indepartata sirena, lasa pietonii sa treaca pe orice fel de trecere (fie zebra si invizilbila - el o intuieste)... Se schimba insa placa atunci cand nu are pe nimeni in dreapta. Atunci se baga la milimetru, schimba banda fara sa semnalizare, injura,nu stie ce-i aia cedeaza prioritatea, n-are mama n-are tata!

Si sunt trist cand asist la ipocrizia afisata a Homulus Politikon Danubianus. Dar ma gandesc ca nu sunt decat niste taximetristi amarati...

Filmul de azi: Steel Magnolias

Nu ma dau in vant dupa filmele de gagici, genul romantic si lacrimos nu e deloc de mine, dar Magnolii de otel e un film pe care il vad si re-vad cu placere. Si dupa ce il vad ma mai uit o data, si dupa ce il mai vad o data ma gandesc tot la el. Si ma gandesc ca l-as mai vedea o data.




Filmat in 1989, Magnolii de otel a oferit cinefililor cea mai buna interpretare a Juliei Roberts - dupa mine doar in The Mexican a reusit Julia sa egaleze rolul din urma cu douazeci de ani.


Story-ul nu e deloc liniar, filmul surprinde scene din viata unei familii din sudul Statelor Unite si diferitele/complicatele relatii dintre o mama si fiica ei diabetica; relatiile dintre cele doua personaje si o suita de patru alte personaje feminine secundare si relatiile dintre cele sase femei si oamenii din jurul lor - in special familiile. De fapt, intregul film analizeaza realtiile si comunicarea umana. Incepand din ziua nuntii fiicei (Julia) si pana la aniversarea zilei de nastere a copilului ei (trei ani mai tarziu) totul se discuta, se analizeaza, se impartaseste si (bine-nteles) se barfeste.


Finalul ma fascineaza. Shelby (personajul Juliei) decide sa ignore sfatul medicilor si ramane insarcinata - un baietel. Nu fara urmari insa - si inca din cele mai tragice. In ciuda unei interventii chirurgicale prin care i se transplanteaza un rinichi (donat de mama ei) Shelby moare. Ramane doar amintirea ei, un baietel frumos si ultima scena a filmului, de Paste, in care o alta viata e adusa pe lume.



Filmul abunda in scene reale, de familie si de societate (un dans extraordinar filmat, tipic sudist; imagini intr-un coafor; probleme religioase) dar cea mai amuzanta&reala scena e cea cu armadillo cake de la nunta. Tortul mirelui, o prajitura care e traditional facuta de o ruda a mirelui, are forma de tatu, are culoarea gri si interiorul... rosu. Nu cred ca imi pot imagina o chestie mai ciudata cand e vorba de mancare (and I've ate some pretty odd things - doar am fost si eu student) - dar nuntasii isi fac pana la urma curaj, se pun la rand si gusta. Vine randul socrului mic (Drum - jucat de Tom Skerrit - cunoscut pentru rolul din Picket Fences) sa primeasca o felie - dar nenorocul lui e ca Ouiser*, cea care imparte invitatilor din tortul buclucas, e dusmanca lui declarata. Asa ca se alege cu o bucata din dosul placintei - iar replica lui e absolut memorabila Thanks Ouiser. Nothin` like a good piece of ass!


Ca sa rezum: e un film interesant, un film care nu se chinuie sa traga semnale de alarma sau sa stoarca emotii - pur si simplu e un film care te lasa sa tragi concluzii in urma unor scene bine scrise si bine regizate. Desi personajele principale sunt femei filmul nu se adreseaza neaparat femeilor. Il recomand cu caldura, iar dupa ce il vizionati va asigur: va va pune pe ganduri. Si va veti gandi sa il mai vedeti o data.

*Ce nume ciudate au americanii astia!

Politicienii romani si drama lui Hamlet

Dupa ce euforia electorala le-a-mpins manutele-n sus ca la un concert Mafia - de au votat in nestire pensii, salarii si subventii - parlamentarii romani s-au trezit peste noapte... hamletieni!

La fel ca printul din Danemarca ei sunt cuprisi de dileme grozave - oare s-o faca oabla ce au promis...? Sau poate mai bine sa nu? Pentru ca bani ar fi sa creasca veniturile profesorilor! Sau... poate ca nu sunt bani? Plafoanele la medicamente se pot ridica... oh-hoo, ca maine! Sau, poateee hmmm... nu-ar fi mai bine sa lasam plafonul la medicamente? Pensiile in schimb daaa, pensiile se maresc! Desi... nu chiar toate acuma ca... se pare ca nu se poate...

Si peste toate astea Parlamentul mai are pe cap si un presedinte-jucator care, mai impartial ca Filip-Egalitate*, sare cu directive-n stanga si in dreapta, vine cu sfaturi, analize si sugestii, aduce rezolvari, mediaza si reglementeaza de ai zice ca fara strasnicul mariner de ape tulburi Romania ar fi ca un vas fara carma, cazut pe mana unor pirati neispraviti!

Bine-nteles ca nici Guvernul nu e mai prejos. Dupa ce incepe sa bata toba-n sat raportand cresteri economice de plange Germania ca o mireasa vazand cat a ramas in urma noastra iar ungurii isi musca pumnii de ciuda, poc! gata nu mai e nimic decat (iarasi) hamletiana tacere! Din banii ce curgeau garla la buget n-au ramas decat un petec - cat sa acopere de-un amarat de Logan, colo, la Interne! Si apoi de unde bani dragilor - pai nu suntem in criza? Acuma... si cu criza aia - tot hamletiana ramane: o fi criza? N-o fi? Poate ca o fi umpicut... acolo... Sau, mai stii... poate ca vom fi grav afectati?

Din aceasta dilema ne scoate neica Isarescu, tata Bancii Nationale, singurul om care are mai multe mandate la conducerea unei institutii decat Iliescu! Si el spune clar, deslusit: domnilor - e groasa rau! Recesiune economica, indatorare externa, rate infricosatoare, leu cat pisicuta si manele triste! Gata - so dus cu valoarea mea, noul refren va fi Ooooooooof dobanda meaaaaa!!!!!! Dupa care tot Isarescu vine cu buretelul calmarii, sterge mesajul apocaliptic si toarna balsam de vorbe aducatoare de incredere!

Ei bine, sincer sa fiu, in tot acest amalgam naucitor de vesti, informatii contradictorii, legi inaplicabile, decizii absurde si declaratii aiurea vad o singura parte buna - am inteles, in sfarsit, cum e cu drama lui Hamlet. Pana acum nu prea pricepeam eu de ce i-i atat de greu aluia sa se hotarasca, si citeam pagina dupa pagina gandind Come on man! da hotaraste-te o data! - dar acuma vad si eu cat e de greu - si la fel ca Shakespeare altadata, afirm cu mana pe inima E ceva putred in Romania!

*Filip-Egalitate - Fratele lui Louis XVI al Frantei, cel care o data cu izbucnirea Revolutiei din 1789 a renuntat la titlul de Print de Orleans si s-a declarat de partea poporului. Mai tarziu, atunci cand Conventia a votat executarea regelui, Filip a votat pentru, rostind celebrele cuvinte Mort, sans mots! (Moarte, fara vorbe).

Romania 3008 (eseu suprarealist)

Header (Caractere rosii fond galben) NEWS ALERT

"Intrerupem programul progranul nostru obisnuit pentru o stire de ultima ora: proteste in fata prestigioasei Universitati din Caracal! Protestatarii sunt fosti studenti si profesori ai recent desfiintate Facultati de "Furturi, Jafuri si Diverse". Iata, suntem in direct cu trimisul nostru special Camelia Spataru. Camelia, ce vor... ce pretind protestatarii? Camelia? Camelia, esti in direct".

Prim plan cu o reporterita decoltata, in fundal o ceata organizata cu pancarte si sloganuri.

"Buna ziua. Iata, ma aflu chiar langa statuia lui Marius Tuca, primul rector al Universitatii din Caracal. Puteti vedea in spatele meu multimea furioasa care cere demisia actualului rector. Trebuie sa va spun ca protestatrii sunt impotriva desfiintarii Facultati de "Furturi, Jafuri si Diverse". Trebuie sa va reamintesc ca in urma cu doua zile Senatul Universitatii din Caracal a decis desfiintarea facultatii invocand slaba pregatire academica a absolventilor. Iata, stam de vorba cu reprezentantul stundetilor. Spuneti-ne va rog - ce urmariti prin acest protest?"

Tanar cu infatisare boema, privire inteligenta, grai usor dulse, moldovinesc:

"Cerem revocarea deciziei abuzive a conducerii Universitatii, o decizie ce duce la inchiderea uneia din facultatile de traditie in Romania. Cerem dreptul la studiu, si la o pregatire adecvata. Si nu in ultimul rand - cerem demisia rectorului!".

"Iata asadar, situatia in direct, de aici de la Caracal. Camelia Spataru, pentru Imaginatia TV. Andreea."

"Camelia multumesc. Revenim in studio alaturi de domnul Viorel Capsuna, reprezentant al Ministerului Educatiei, Ionel Cimpoies, reprezentant al Uninunii Studentilor din Romania si domnul Ion Ion Crstoiu jr, analist politic. Iata asadar situatia - studenti lipsiti de posibilitatea de a-si continua studiile si profesori lasati fara locuri de munca. Domnule Cristoiu, cum comentati?"

Prim-plan cu un personaj scund, grasut, cu ochelari.

"Stimata doamna, deci problema se pune in felul urmator: care este eficienta absolventilor acestei facultati? Daca e sa ne uitam la traditie - e adevarat - facultatea a dat numerosi profesionisti cu care ne mandrim. Dar haideti sa privim faptele. Si stiti care sunt faptele? De mai bine de 20 de ani nu a mai avut loc o incalcare profesionista a legii in Romania. De ce? Pentru ca absolventii acestei faclutati sunt slab pregatiti, ineficienti si..."

Intrerupere brusca, Ionel Cimpoies:

"Domnule Cristoiu, vreau sa va amintesc de distrugerea bancii din Parcul Herastrau de acum doi ani..."

Interventie Cristoiu:

"A caror faptasi au fost descoperiti dupa nici 30 de minute. Domnule Cimpoies, de ce sa nu recunoastem: ilegalitatea a fost eradicata complet in Romania! Nu mai traim vremurile frumoase de acum cateva sute de ani cand furturile infloreau, siguranta iti era amenintata la fiecare colt de strada, coruptia era singurul mijloc de comunicare si domnea saracia!".

Interventie a reprezentantului de la minister (domn cu ochelari, la costum):

"Si trebuie sa interpretam coerent faptele si statisticile. Aici nu e vorba doar de absolventii de la furturi, care, in treacat fie spus - nici macar nu profesau nobila meserie pentru care se pregateau, ci optau pentru altele, mai banoase - si nu vreau sa nominalizez. Dar activitatea hotilor influenteaza direct activitatea Politiei, a Penitenciarelor. Ganditi-va, sunt goale puscariile statului - cine plateste salariul gardienilor pentru ca stau si nu produc? Statul! Pai sigur - dar statul s-a saturat! Nu va mai plati nici un cadru doar ca sa stea degeaba! De ce sa munceasca doar senatorii si guvernul? Ganditi-va cat de putin profitabila era activitatea unui agent al sectiei "Violuri". Pai omul ala se ducea acasa fara sa aiba o prima, nici de Craciun,nici de Pasti, nici macar de Aniversarea Zilei lui Basescu... Cum poate el sa-i explice copiilor care asteapta cadouri ca, vezi doamne, un violator nu e in stare sa isi faca datoria!"

Intrerupere din partea moderatoarei.

"Trebuie sa revenim la programul obisnuit de publicitate - va multumesc petru participarea in emisiune. Ramaneti ancorati in imaginatie!".

Reasons Why I Love the Nineties!!!!

• I love the nineties pentru ca au fost anii adolescentei - anii cand aveam impresia ca sunt totul si pot totul si stiu totul si am totul.


• I love the nineties pentru ca a fost perioada magica, perioada cand in care ceream prietenia si roseam atunci cand eram privit insistent de o fata.


• I love the nineties pentru ca pe atunci gansta rap-ul era gangsta rap si rock-ul era rock!


• I love the nineties pentru ca sunt anii cand piese geniale ca cea de mai jos au fost scoase pe piata.
  
  
  
• I love the nineties pentru ca fac parte din generatia aceea care a prins saltul major al alocatiei si ne puneam la rand la Posta Romana (sau Banc Post) pentru a incasa, lunar, 50.000 de lei!!! Vechi :(


• I love the nineties pentru ca cele mai mari probleme erau o nota mica sau un meci pierdut acasa de Rapid.


• I love the nineties pentru ca atunci au aparut pe piata romana de media Atomic si Pro TV - primele televiziuni de entertainement.


• I love the nineties pentru ca pe atunci grupul Vacanta Mare era intr-adevar amuzant, iar Dan Sava inca mai traia.


• I love the nineties pentru ca atunci si-a lansat Quentin Tarantino genialul sau film Pulp Fiction.


• I love the nineties pentru ca aveam timp sa citesc, sa visez si sa scriu... si mai gaseam timp si pentru basket!


• I love the nineties pentru ca atunci am descoperit internetul, posta electronica si (mai ales) mIRC-ul!
  
• Si in ultimul rand - I love the nineties pentru ca sunt (am mai spus-o de vreo suta de ori) un nostalgic incurabil!

M-am intors cu impresii... de Spania

Ola amigos! Dupa o pauza de doua saptamani (petrecute in Castellon, Spania) - m-am intors. Si vreau sa va povestesc nitel despre experienta romanului in acest El Dorado. Din capul locului trebuie sa subliniez un lucru - eu am fost pe-acolo in calitate de turist si singura munca depusa a fost sa duc lingura la gura si sa rulez rogojina pe plaja - asa ca impresiile mele nu sunt nici bine documentate, nici obiective. O sa va povestesc pur si simplu ce am vazut.

Tara tutror nationalitatilor
Gasesti cam tot ce vrei in Spania. Vrei marocani - avem domne; poate cauti chinezi - este; ai vrea sa vezi un bulgar cu ceafa groasa - se gaseste; ecuadorieni n-ai mai vazut? - vezi aici; peruvieni - cati cuprinde; britanici - cat sa umple un Wembley s-un Bernabeu; romani - din plin frate! Doua saptamani cat am stat in Castellon m-am simtit ca acasa. In magazine, restaurante, pe strada, pe plaja, in autobus, in gigamarketuri... nu mai aveai loc de atatia compatrioti. Tot la al treilea Juan era un Ion, cam la cinci portii de paella consumate se fierbe o sarmaluta si din patru saluturi unul e Ola, al doilea e Szia, urmatorul e Servus si ultimul e Noroc.

E interesanta aceasta fateta a Spaniei: eu am asemanat-o cu USA sfarsit de secol XIX inceput se secol XX - mare si primitoare. Bine-nteles, valurile de imigrare au intotdeauna si un final, un moment cand s-a ajuns la supra-saturare, si stim cu totii ca asta se cam intampla acum pe meleagurile catalane asa ca nu am de gand sa insist asupra acestui subiect.

Ce/Unde muncesc ai nosti?
Glumesc desigur - romanii lucreaza in costructii. Tot ce inseamna constructii - de la amestecat tzement si dus cu roaba si pus caramida peste caramida si catarat pe schele pana la finisat si gletuit si pus gresie si placi de rigips si dat gauri si montat calorifere... si cam tot ce tine de o locuinta - de la fundatie pana la ultima ciripa. Nu vreau sa ma pierd in cliseul romanii din Spania se impart in capsunari si constructori dar cei care ii cunosc eu - asta fac.

Ce am facut eu?
Ce am facut e lesne de ghicit: mi-am depanat lenea. De vreme ce am fost pe malul Mediteranei - am facut plaja. A lot! Bai de soare, bai in mediterana, bai (sic) cu arsurile dupa... Ma rog, asta a fost one feature (cel principal) - dar a mai fost unul - secundar pentru mine, dar esential pentru Liana - cumparaturi! Ne-am nimerit intr-o perioada fasta pentru asa ceva - perioada reducerilor (rebajas cum le spune la ei pe limba lor) - si cand spun reduceri nu ma refer (doar) la mobila, articole de uz gospodaresc, articole pentru casa si/sau gradina - noo dragii mosului, ma refer la toale. Latinii aia de spaniolos or tras niste preturi sucare la haine de cumparai un palton la pretul unei perechi de sosete si un costum Armani aproape moca! Desigur ca putine femei ar scapa o asemena sansa printre degete, iar sotia mea cu siguranta nu se afla printre ele :) (nu te supara scumpo, eu doar fac observatii - adevarul e ca din suma care am cheltuit-o pe un haine in Castellon n-ai fi reusit sa-ti ei nici o haina aici, iar de calitate nu mai pomenesc - dar acuma glumeam*).


Ufff, choises... choises...












*Daca nu subliniam ca e gluma, riscam sa o patesc:)

Cartea de azi: The Old Man and the Sea

Ernest Hemingway

In 1952, la 53 de ani, Hemnigway scrie cea mai cunoscuta carte a sa: microromanul Batranul si marea... Este o carte scrisa la maturiate, o carte a unui om care s-a luptat toata viata cu sentimentul apasator al mediocritatii; cartea unui om care si-a dus razboaiele in linia intai - razboaie dure, sangeroase, razboaie devastatoare pentru a-si infrange frica, timiditatea, pentru a-si injuga semntimentele sub vointa...
Nu voi scrie o istorie a lui Hemingway, sunt cercetatori si critici care au facut asta mult mai bine si mai doct - voi vorbi despre carte.

Pescar si om

Povestea lui Santiago, batranul pescar care nu a mai prins nici macar un tantar de 84 de zile, dupa care a prins un marlin (peste-spada) demn de masa lui Berbecali, a facut rapid inconjurul lumii. Istorioara e destul de scurta: batranul se suie in barca, increzator in sansa lui in ciuda parerii umanime a satului de pescari ca e urmarit de ghinion si vasleste spre Golf (actiunea, desi nelocalizata exact, se petrece undeva in apropierea Golful Mexic). Pe la amiaza ceva trage. Minune! e un marlin gigantinc, un exmplar superb. Superb si plin de viata, pentru ca il trage in larg, cu tot cu barca, timp de doua zile. Dupa doua zile batranul ii vine de hac cu harponul - si se intoarce acasa. Drumul spre casa nu e tocmai usor, pentru ca un stol de rechini se avanta din picaj asupra prazii si, dupa inca o zi si o noapte de truda batranul ajunge la tarm cu scheletul pestelui, avand doar coada si superba spada intacta.

Finalul ni-l prezinta pe Santiago pregatindu-se sa ridice din nou ancora a doua zi, alaturi de ucenicul sau Manolin. Vestea succesului sau fenomenal se raspandeste rapid in sat, da Santiago nu se mai preocupa acum de cele 3 zile si noti de chin, nu se mai gandeste la rechinii ucisi cu harponul improvizat, nu se mai gandeste la lupta sa cu pestele; Santiago a uitat zilele de arsita si noptile in deriva, a uitat nenorocul si sentimentul infrangerii, a uitat gustul victoriei si adrenalina cursei... Santiago doarme, si viseaza lei pe plajele africane...

Identitate si identificare

Nu cred ca exista baiat/barbat pe lumea asta care sa nu se fi identificat cu aceasta poveste. Hemingway are un simt al minutiozitatii si al detaliului aproape delirant - senzatii auditive, olfactive, vizuale si tactile te inunda din fiecare pagina; auzi zumzetul bland, calm, impasibil al marii in timp ce un mic punct miscator in imensitatea ei se zbate si agonizeaza, se lupta cu indarjire, urla, se chirceste, se opinteste, asuda si geme, incordat si epuizat - pentru a-i smulge, naivul, un strop de eternitate. E exact genul de confruntare cu viata la care visez: amandoi fata-n fata, cu manecile sufulcate, cu pumnii stransi, cu falcile inclestate, incinsi intr-o tranta dreapta in care cel mai buna sa castige - un vis impanat cu sentimente romantice, nobile,pure de ideal Renascentist si cavaleresc... Nu stiu cum e la altii dar la asta ma gandesc de fiecare data cand recitesc Batranul si marea...

As putea desigur sa comentez minunatele simboluri ale cartii, as putea sa croiesc fraze maiestre despre analogia mare/destin, rechini/adversitati ale vietii si alte chestii adanci - dar adevarul e ca in aceasta carte eu vad mai degraba o provocare, un indem, un strigat de victorie! Fiecare pagina imi spune speranta n-a murit, dragostea traieste si moralitatea nu e doar un cuvant!

Pe de alta parte sunt de felul meu umpic naiv si increzator. Nu ca ar fi neaparat un lucru rau, desigur.

Va las cu o scurta dar spectaculoasa imagine a Marii Cubei (courtesy of YouTube comunity).

Zi-i razboi, si pace! (partea a II-a)

Histria, Dobrogea

Pe cand se odihnea Traian mai tihnit, bucurandu-se de placerile incalzirii prin pardoseala, a termelor si a gulasului (toate inventii romane), Decebal clocea plan maiestru ca sa evite ocuparea tarii si evident suprimarea existentei statului independent Dacia. Ideea lui de baza a fost foarte simpla - indepartarea pericolului de capitala si surprinderea intr-un loc prielnic pentru o capaceala amarnica, sa-i piara pofta lu fiu lu Nerva de aur, miere si tinerei daci.

Zis si facut - Decebal pune saua pe manz si trece Dunarea alaturi de o mana de osteni si de aliati credinciosi - dar nu coboara la Sud ci traverseaza pe gheata spre Dobrogea - unde fostele colonii grecesti erau de vreme indelungata sub stapanire romana, inglobate in provincia Moessia. Ajunsi pe taram roman dacii se pun la ce stiu ei mai bine - batut, pradat, ars, ucis; totul in speranta ca Traian va renunta la urmarire si va da ajutor bravilor colonisti. Planul a decurs destul de bine o perioada - pe de o parte vitejii lui Decebal semanau panica prin castrele romane iar pe de alta parte Traian lasa la o parte joy-stick-ul si isi urneste grosul armatei inspre Dobrogea, lasand balta cucerire si NFS Carbon.

Aceasta actiune a dacilor a intrat in istorie sub numele "diversiunea moessiana" si e exemplul cel mai citat atunci cand se incearca a se dovedi dexteritate lui Decebal in a conduce razboaie si a iesi cu bine din situatii dificile si neasemuita lui pricepere in a intinde curse si mai stiu eu ce alte calitati i-o mai pus Cassius Dio in carca. Privita indeaproape relevanta acestei actiuni e relativ minora. In primul rand mutarea teatrului de operatiuni in Dobrogea nu era decat o amanare a sfarsitului - un adevarat strateg ar fi realizat ca nu se bazeaza pe suficiente resurse umane care sa tina piept unei armate atat de numeroase si disciplinate cum era cea romana - indiferent ca batalia se purta in defileu sau campie arida; iar in al doilea rand planul de baza avea o fisura tehnica si anume nu avea finalitate. Tot ceea ce putea Decebal obtine (in cel mai bun caz) era o amanare timp in care sa isi puna in fuctiune aliantele si sa incerce sa anihileze tabara ramasa in Muntii Hategului, lipsind astfel armata romana de o importanta baza logistica - dar planul a esuat lamentabil - atat in deplasare cat si pe teren propriu dacii au mancat bataie!

Traian s-a deplasat cu o viteza care a surpins fortele daco-gete, ajungand cu o cursa charter direct in miezul actiunii si odata ajuns s-a pus pe fapte! Sageti au zbarnait, spade au lucit si lovit, lanci au suierat si sange a curs! In cateva luni situatia este detensionata - iar in batalia finala de la Adamclisi dacii o iau pe coaja urat de tot si o zbughesc inapoi cu coada-ntre picioare. De bucurie pentru corectia administrata Traian angajeaza un student de la arte sa-i ridice un monument triumfal - monument care si astazi poate fi vizionat in apropiere de comuna cu acelasi nume cu batalia. Monumentul capata numele de Tropaeum Traiani si ne aminteste pana azi (in ciuda opozitiei comuniste) ca romanii nu erau un neam de balauri cu sapte capete si noua cozi ci un popor civilizat care pur si simplu aplicau principiile economice specifice epocii.

In timp ce studentul isi vedea nestingherit de treaba in Dobrogea, razboiul continua. Asta e cruda realitate - vine primavara, pasarelele canta, merii infloresc iar imparatii ies la bataie. Imparatul Traian (caci despre el vorbim) isi continua drumul spre Sarmizegetusa, semanand tot mai adanca spaima in sufletul lui Decebal. Acesta din urma, vazand ca nu-i chip sa-l stavileasca face intr-un final supremul sacrificiu: se ploconeste in fata celui mai puternic si cere, dupa ce ani intregi a facut el regulile, pacea neconditionata. Era (o vom recunoaste) prima victorie efectiva a Romei in fata triburilor de traci nord-dunareni.

Vom analiza conditiile si efectele pacii intr-un episod viitor, dupa care ne vom apropia cu pasi repezi de razboiul final - cel care a insemnat sinuciderea lui... dar nu, nu voi dezvalui nimic! Tubicontiniud!

Cine-a tras in noi/ 101-102? (partea I)

Revin, la cererea publicului, cu un articol doct despre istoria romanilor. Precizare - istoria nu e nici o serie de batalii, nici o suita de regi si cu atat mai putin o insiruiure de date; istoria e o inlantuire de evenimente a caror cauze si urmari trebuie cercetate/studiate - pentru a le putea evita in prezent.

Pe la inceputul secolului al II-lea (in anul 98 mai exact) la tronul Imperiului Roman urca Traian. Traian e tipul clasic de imperator roman (desi, la drept vorbind era nitel spaniol) - inteligent, carismatic, curajos, cult, avand atat experienta pe campul de lupta cat si in administratie - un lider innascut ce avea sa duca Imperiul la expansiunea maxima. (Mai era si pederast convins - dar in acele timpuri, cand influenta culturala greceasca era la apogeu, a nu fi homosexual echivala cu a face parte din opozitie).

Exact in aceeasi perioada, cateva popoare mai la est, un rege ciudat isi permitea sa faca misto de valorile si influenta Romei. Regele cu pricina era un salbatec ciudat, ce toata viata lui nu avusese de a face decat cu femei si cu razboaie - un anume Decebal, care beneficia de titlul de client al Romei, dupa ce pierduse in urma cu ceva ani o batalie. Si amaratul ala, care nici macar nu stia sa scrie, profitase de banii, mesterii si know-how-ul capatat de pe cele sapte coline si isi durase niste cetati, isi fortificase altele vechi, isi instruise armata cu ajutorul dezertorilor din armata romana... ce mai, bucurandu-se de faptul ca momaia de Domitian incheiase o pace care mirosea de la o posta a caritate, heterosexualul ala dac se pregatea pentru independenta.

In anul de gratie 101, la 25 martie, trupele romane se hotarasc intr-un final sa atace statul dac. Inainte de a ataca Traian intoarce situatia pe toate partile, socoteste si chibzuieste - si pana la urma decide sa imparta armata in doua parti - fiecare traversand Dunarea prin vaduri diferite, urmand a face mai tarziu jonctiunea. Nu sunt nici strateg si nici tactician - dar cei care se pricep afirma ca acesta metoda se numeste "invaluirea adversarului". (Destul de logic si de bun simt de altfel - asa faceam si eu cand jucam Age of Empires fara sa ma pricep la batalii si razboieli).

Cele doua armate romane au inaintat lent inspre centru tarii. Pe unde treceau si gaseau un curs de apa romanii faceau ce stiau ei mai bine pe timp de pace: contruiesc castre dotate cu toate facilitatile momentului. (Nu pot sa nu ma opresc si sa-mi arat adimratia fata de sistemul roman; spre deosebire de majoritatea popoarelor cuceritoare, romanii urmareau sa civilizeze si sa scoata un profit maxim din fiecare teritoriu - si incepeau prin infrastructura: construiau asezari si drumuri! Astazi incepem prin a achizitiona terenul, apoi furam curent si gaz cu sticla de la vreo teava desfundata, dupa aia ridicam o vila si p-orma o punem de-o razmerita ca nu ne face guvernu drumu'!). Lucrul acesta le asigura pe de o parte legaturile cu Imperiul Roman si pe de alta parte, in cazul improbabil in care ar fi pierdut s-ar fi putut baza pe o retragere in siguranta. (Iar intre timp se relaxau in jacuzzi si uitandu-se pe DVD la 300 si Troia).

Prima infruntare majora intre fortele romane si cele dace a avut loc la (ati ghicit) Tapae (undeva pe valea Bistritei). Istoricii consemneaza ca aceasta batalie a fost una dintre cele mai grele - legenda ii atribuie lui Traian un episod in care a trebuit sa-si sfasie camasa Calvinus Kleinum pentru a o transforma in fase - asa de mare era numarul ranitilor din tabara squadrei azzurra. Adevarul este, desigur, nitel denaturat in cazul marilor imparati - in orice caz in urma acestei confruntari in armata romana se lasa cu pierderi severe - iar in cea condusa de neinfricatul Decebal e rau de tot. Dacii se retrag cam in neoranduiala, au o tentativa de a cere pacea, dar Traian nu e usor de iduplecat.

Campania continua in acelasi ritm alert - si defensiva Daciei pica secerata in fata tancurilor romane, cetate dupa cetate aruncand prosopul iar cucerirea intregii tari pare doar o perioada de timp. Inaintare spre Sarmizegetusa este totusi oprita de sosirea iernii si coalitia multinationala a fortelor de ocupatie ierneaza undeva in Tara Hategului.

Ma vad nevoit sa ma opresc - deja am scris prea mult. E ciudat, aceasta idee ma urmareste si oricat incerc sa fiu de organizat ma vad adancindu-ma mai mult in scris, si nu izbutesc nicidecum sa imi ascund admiratia pentru cultura si civilizatia romana. Orice s-ar spune, nu dreptul dacic e studiat in universitati, nici literatura daco-geta nu e punct de referinta al culturii universale, si cu siguranta nimeni nu ramane extaziat in fata realizarilor arhitectonice ale dacilor.

Traian n-a mai reusit sa-l oprescu pe Sorin

Dupa doua runde castigate la rame in fata doctorelului social-democrat, veselul matelot cedeaza stindardul si nu se mai bucuresti de succes in fieful portocaliu-ros-albastru. Sorin Oprescu a reusit o operatie pe cordul deschis al PDL-ului, ridicand triumfator bisturiul victoriei, iar bleagul de Vasile ramane cu geana umflata, privind nepuntincios la singura optiune ramasa: iar liste, iar senator, iar somn in Parlament.

Orice ar zice analistii, si oricate concluzii ar trage acum partidele din acest exercitiu pentru parlamentare si oricat s-ar sparge in declaratii pesegreii cu realizarile lor - realitatea este aceasta: victoria din capitala nu a fost nici a PSD-ului, nici a doctrinelor, nici a strategiilor si nici a promisiunilor! Victoria este a lui Sorin Oprescu, pitbull-ul care s-a inclestat cu indarjire de beregata primului carmaci al tarii - si nu s-a lasat pana ce nu s-a instalat, cu halat si infirmiere cu tot, in scaunul de prim(ar)-doctor al capitalei. Si mai mult decat atat- infrangerea nu a incasat-o Blaga, sau PDL-ul; si nici macar nu este o infrangere a dreptei - este o infrangere a lui Traian Basescu.

Presedintele ar trebui sa fie acum cu mare bagare de seama. Dupa ce a reusit sa-i induplece pe capitalisti sa-i acorde votul, pentru el si pentru partidelul sau; dupa ce a izbutit sa-l ingenuncheze pe Arogantu de Nastase; dupa ce l-a tarat dupa sine pe Adriean Bordureanu ca sa-i tina locul caldut; dupa ce a trecut cu bine de o tentativa de demitere - carmaciul a inceput sa faca greseli. Se simte invincibil, se vede presedinte ales pe viata - si uita ca intre un mandat si altul mai e de trecut si desertaciunea unui vot! S-o recunoastem - fara Base, acest vas-amiral al flotei PDL-ului, nimeni nu ar fi acordat atatea voturi unui partid relativ obscur, care se mandreste cu personalitati de trista amintire ca Berceanu si somitati ca Elena Udea.

In urma cu 3-4 ani as fi avut mai multa incredere in revenirea popularului; pe vremea cand presedintele-jucator avea consilieri adevarati ca Andrei Plesu sau David Broucher avea sanse reale. Mai nou insa, de cand se bazeaza pe propriu-i spirit (nu ca mitocania si mistocaria nu ar prinde la romani) Base pierde teren, si ceea ce e mai rau - pierde in fata social-democratilor si in fata prostovanului. Mi-l inchipui pe Ion Ilici Iliescu frecandu-si multumit palmele si inchinand cu mama Nina un pahar de slibovita in cinstea gurii spurcate a matelotului.


Personal - m-as incumeta sa dau sfaturi: feriti-va de locomotive. Basescu a avut sansa (unii zic istorica) de a se afla la locul potrivit in momentul potrivit - adica la carma tarii atunci cand intram, cu surle si artificii, in portul UE. A tras dupa el, indarjit si tenace, un partid care in urma cu cativa ani nu avea decat un singur membru de marca: Petre Roman. A avut o strategie politica absoult naucitoare - castiga popularitate si apoi sugruma-ti dusmanii! Ei bine, se pare ca sistemul lui incepe sa-si arate fisurile. Nu neaparat in ceea ce-l priveste pe el personal, dar in mod sigur in ceea ce priveste partidul pe care (pe fata sau nu) il reprezinta. Si rolul sau locomotiva, de vas amiral, de cap de coloana, de... ziceti-i cum vreti, incepe sa paleasca. Asta pentru ca in Romania nu se voteaza doctrine, sau partide sau ideologii - in Romania se voteaza personalitati.

Daca nu era destul de evident - iata, o spun pe fata: sunt simpatizant al PDL-ului. Nu pentru ca sunt foarte de acord cu acest concubinaj al pseudo-fortelor de centru-dreapta, ci pentru ca si eu am fost fermecat de prezenta si hauiala basesciana. Si totusi... am si eu rezervele mele.

L.O.V.E.

Din motive obiective, ce tin de expresivitatea afro-americana, post-ul de azi va contine o serie de paragrafe in limba engleza. NOTA BENE: in citirea lor se va utiliza accentul de Bronx, colt cu Colentina, Sector 5, Niuiorchesti.

Today I jist feel like I wanna talk `bout love. I mean real, capital letter, big fat el-ou-vi-i! Tha's LUV! Ya baby! You see, thaing is - ain't no otha man who can talk `bout luv, like Nat here. Boy, can he talk `bout it! He talks about it like he was there, he tell it like he REALLY means it, what I'm tryina` say is my boy Nat King Cole keeps it sparklin` - you can look at your man and say I luv you when you hear the music, you can look a'cha shorty and go I luv ya baby! You jis listen to that stuff and tell me if that ain't music! If that ain't means you feelin` it! Dawd, if you love, 'fyou eva been in luv - than whenever you hear this song you can't do nofin` but look at yo lady an' say baby girl youise the most beautiful girl out there an' I luv like I can't even tell ya, so I'mma let the King say it better fo' me! Now let's dance!

Printr-o serie de imprejurari ce nu tin neaparat de mine ultimele doua zile am fost singur. Singur in apartament vreau sa spun, singur, singur, singur. (Nici o grija, azi se intoarce). Ei bine - vreau sa spun ca nu e alta priveliste mai trista decat cea a unui tanar casatorit, cu certe inclinatii inspre contemplativitate (adica un polittcaly correct way pentru a denumi demna lene) care a ramas temporar singur. Am slabit vreo sase kilograme (OK, asta nu e tocmai inspre dezavantajul meu), nu m-am mai spalat de vreo luna, barba imi ajunge la genunchi si port aceeasi caciula din decembrie.

Ma rog, ce vreau e sa spun de fapt e ca imi iubesc sotia! Si ca abia astept sa vina acasa, na! (Si ca postul de azi suna a pagina de jurnal - v-am spus eu ca sunt o imagine trista).

Si iata-ne: un pic facut in urma cu 4 luni, de ziua ei. Ce pot sa zic - I am really blessed. Peace out!

Ba cu oralu, ba ca laureatu!

Subiecte, profesori, copiute, Eminescu, cinciuletzu, pile, emotii, formule si formulari, parinti, interventii, bajbaieli, complicatura, asteptare, Rebreanu, "tin pumnii", alfabetic, liste, Dacia Literara, "pe vremea mea", intrebari ajutatoare, afurisita de literatura!, coridoare, liste... bacalaureat, bacalaureat, BACALAUREAT!!!


Ba-ca-la-u-re-at! Te dor corzile vocale si numa sa pronunti toata enumerarea asta de vocale, care se termina cu o diploma sau (dupa cum devine cazu) o sinucidere! Parca mai prietenos e bacu, mai dragut. Are o sonoritate aparte, are un je ne sais quois care te farmeca. Azi am oralu la romana. Si ai invatat? Apoi, noa, is unele subiecte care nu le stiu, da la bac... te mai descurci! Altfel stau treburile cu BACALAUREATUL! Strigoiul ala cu nume respingator (ptiu! uitata fie-i pomenirea!) parca te intimideaza, te tintuieste cu privirea aia de gheata si gata! te-ai ars, esti terminat, nu mai poti lega o fraza, nu mai stii nici ce ai uitat, contempli tremurand varianta la toamna... ce mai, e groaznic!

As fi curios cum e (ba)Bacu astazi. A mai imbatranit nitel de cand am i-am trecut eu pragul, dar cand eram eu licean era un nene serios, cu carare pe mijloc, mustata si ochelari. Se imbraca tot timpul in costum, un costum nitel cam vechi dar impecabil calcat, camasa alba si o cravata maro, cu dungi si nod mare. Cred ca acum a incaruntit pe la tample si am auzit ca a inceput sa-l cam doara incheieturile de la reumatism. Eu unu l-am cam tratat superficial, dar deep down i-am purtat respect si admiratie - fara sa-mi fie teama de el.

Azi nu mai stiu nimic de el. E doar o perioada de care imi amintesc cu placere, un start al vreunei discutii, nostalgia ultimelor momente petrecute alaturi de colegii din liceu...

De dimineata am vazut o serie de liceeni trasi la chimesa si pantalon cu dunga- si se vedea dupa tenisii noi si buzunarele burdusite ca se indreapta spre liceu. Prima proba, prima intalnire cu examinatorii, primul hop. Te duci semi-increzator in fata profesorului, tragi biletu, te asezi, iti tragi nitel sufletul, arunci o ocheada... and hope for the best! Ce mai pot zice? Din partea mea - numa urari de succes din plin, de profesori cat mai indulgenti si mai tari de auz, de fitzuici adecvate si suflaturi competente!

Sicrie si primarii

Ceea ce unic si original in Romania e faptul ca legea e una si aceeasi pentru oricine: sarac, ungur, bogat, urat, prost, femeie, tigan... poa sa fie el si mort - daca il cheama legea la oaste (de pilda) nu exista impedimente de genu deces neanuntat ori sucombare, nu domne - nimeni, dar NIMENI, nu e mai presus de lege! Si cred ca asta e o dovada clara de maturitate din partea noastra, un semn evident al cresterii si dezvoltarii inspre o economie de piata viabila si (daca mai era cazul) un exemplu de impartialitate si transparenta in intregul proces al alegerilor.

Dar sa analizam cazul mai indeaproape: alegeri locale in comuna Voinesti, judetul Iasi, (tara e aceeasi - Moldova). Anul de gratie 2008. Problema: primarul in exercitiu, omul care a condus cu mana de fier destinele comunei de 19 ani incoace, domnia-sa Neculai Ivascu (PSD), moare. Si normal, ati spune, omul a ajuns la acea perioada din viata cand a socotit nimerit sa faca si acest pas, nu-i asa - la urma urmei cu totii vom ajunge sa intreprindem acest voiaj. Ei bine ceea ce domnul Ivascu a omis (fie cu rea-vointa, fie in necunostinta de cauza*) a fost sa ceara aprobare expresa din partea Becului Electoral Central. Aceasta aprobare (conform legii) trebuia semnata de reprezentantul zonal al BEC (trei exemplare) si contrasemnata de prefectul judetului, presedintele organizatiei judetene de partid si agentul de proximitate responsabil. Abia apoi, la incheierea formalitatilor legale si dupa intocmirea procesului-verbal in prezenta tuturor partilor implicate s-ar fi putut purcede la decesul in buna regula a sus-amintitului domn Ivascu.

Ei bine, din cauza neindeplinirii cerintelor si pentru ca nu se putea modifica procedura sufragiilor, BEC a decis (absolut justificat) ca alegerile pot si trebuie sa decurga normal. La urna urnelor era si pacat de atata bunatate de tus sa se iroseasca! Si nu doar ca alegerile au avut loc - dar domnul Ivascu a castigat - la un scor strans dar a castigat - fotoliul de primar. Si bravo lui! Legea (oarba, se stie) s-a aplicat cu strictete si acum satenii din Voinesti se pregaesc sa fie prima comuna din tara condusa de pe lumea de dincolo. Deja a fost convocat un sobor de preoti specializati in acatiste si pomelnice pentru a face parte din consiliul local si se duc negocieri cu un specialist in comunicatii extrasensoriale pentru a-l aduce in echipa de la primarie (singurul impediment e ca tipul e pedelist). De asemenea se fac incercari de face un schimb de experienta cu edilii din comuna Jamaicana Kingstesti unde primarul Tut a lu Kamon conduce comunitatea desi de sase ani a murit in urma unei supradoze. Totusi lucrurile decurg cum nu se poate mai bine multumita extraordinarului efort al echipei de voo-doo-isti specializati pe probleme administrative (si in ciuda scandalului de coruptie izbucnit in urma cu 2 ani - acuzatii total nefondate, conform carora primarul Tut ar fi incercat sa obtina monopolul asupra locurilor intravilane de ingropaciunde din comuna).

In loc de final ce mai putem spune? Din partea mea ii urez mult succes domnului Ivascu in noul mandat, ii doresc sa izbuteasca in proiectul renovarii cavoului (eventual o secretara nou, ceva...) iar mintilor luminate de la BEC le doresc la multe cazuri spinoase rezolvate si la noi si marete rezultate in viitorul cincinal!

*Eu unu l-as propune pe Dan Diaconescu - e omul potrivit pentru o investigatie serioasa in lumea de dincolo.

Paine, circ, mici, bere si fotbal

Romanii - e lucru stiut - se pricep la politica si la fotbal. Si ce alta ocazie mai buna sa-ti etalezi cunostintele decat o campanie pentru primarie in perioada Campionatului European! (Afara doar de prezidentiale in timpul Cupei Mondiale, desigur, dar in acest caz duelul electoral in Romania nu ar fi tocmai interesant - pai ce campania ar fi aia unde s-ar duce Base la meciuri si ar da mana cu jucatori, public, arbitri, telespectatori, majorete si ziaristi - dupa care ar trage o hauiala prezidentiala si ar declara ca e fan Rapid?).

In fiecare dupa-amiaza pe postul national de televiziune, inghesuita jalnic intre un meci in direct si o reclama, se desfasoara o emisiune electorala. O emisiune destul de draguta, cu nitel bun simt, in care sunt adusi pe rand candidatii din diferite orase pentru a-si expune platformele, pentru a polemiza, pentru a raspunde intrebarilor - pe scurt un soi de talk-show cu final asteptat. Mi-as dori din tot sufletul sa aflu care este rata de audienta a acestei emisiuni (pe numele ei Romania voteaza) si daca s-ar putea un sondaj din ala cu varsta si educatie (stiu, sunt un visator). Tare ma tem totusi ca tot romanu profita de acele momente sa-si burduseasca frigideru cu baxuri proaspete, sa-si ia seminte si sa dea o ultima raita pe la casele de pariuri.

Nero (imparatul roman, nu programul omonim) spunea ca plebea are nevoie de panem et circenses* pentru a fi multumita si tinuta sub control. Eu unul (dar e doar o umila parere de blogger) sustin ca Nero a vorbit in necunostinta de cauza - se vede treaba ca nu auzise de mici, bere si fotbal. Se vorbeste ca punctul unu din platforma-program a unor candidati e alocarea unei sume fixe de la bugetul local pentru construirea de gratare in fiece cartier conform sloganului "Un carbune pentru fiecare!". Un alt scop declarat ar unor viitori edili e sa ridice un templu al fotbalului in forma de Uembleistedium ca or auzit ei ca acolo, in patria fotbalului, Brazilia, se afla un stadion mare cam cat o toaleta de la Palatu Poporului! (Singura problema decizionala e acum numele - se oscileaza intre Macarena si Macaroana).

La drept vorbind nu e vina nimanui ca si alegerile astea s-au nimerit chiar acuma in prag de europene. Puteau si parlamentarii astia de cap sa puna votarile astea mai devreme daca vroiau interes din partea populatiei. Pai cum - sambata seara doua meciuri (ultimele din Grupa A), dupa aia comentarii, transmisii in direct, chestii grele - unde sa te mai trezesti sa mergi duminica la vot? Pe cand ajungi sa faci ochi incep altele - ce stampila, ce sufragii, ce primarie? Sa fim seriosi! Si apoi degeaba fac si edilii astia de la Roma mistouri - sa-si vada mai bine de orasul lor, ca le stau acolo ruinele inca dinaintea erei noastre si guvern dupa guvern n-or fost in stare sa le finiseze, sa-i puna acolo un termopan frumos la Colosseumul ala, sa-i traga un rigips la Columna si fo doua spoturi luminoase in Campu ala lu Marte!

Asadar sa ne bucuram de privelistile cu stadioane educate si suporteri ingrijiti asa cum n-o sa pupam noi niciodata, si s-o mai lasam incolo de politichie, ca si primarele care va fi ales (oricare ar fi acelasi) tot om e si el si tot cu mana incinge micu in mustar si duce halba la gura!

*Paine si circ in maghiara

Filmul saptamanii - City of Angels

Pentru fanii lui Meg Ryan si pentru cei care apreciaza o ora jumate la un film romantic dar bine realizat - recomand City of Angels.

O sa incep mai intai cu partile (hai sa nu-i zicem negative) da... mai opuse pozitivului in orice caz - pe scurt este vorba de distribuirea lui Nicolas Cage in acest film, altfel foarte frumos facut. Si o sa lamuresc mai intai care e problema cu Nicolas Cage: in afara de faptul ca e nepotul lui Coppola, Nicu Cusca nu are nimic de a face cu lumea filmului, si mai ales cu filmele bune. (Pe langa asta mai e si urat). Omul acesta are intentii bune si sunt primul care sa recunoasca: nu e baiat prost, stie sa citeasca si sa scrie foarte caligrafic (mai ales A-ul si E-ul, alea sunt punctele sale forte) dar cand vine vorba de filme... ma rog, se straduieste.

Ei dar nu vreau sa va las cu impresia ca Orasul Ingerilor are vreo vina - dimpotriva. Orasul Ingerilor este un film care nu prea are de-a face cu Los Angeles-ul decat intr-un grad foarte mic - acolo se intampla toata actiunea: un inger se indragosteste de Meg Ryan (ma rog, personal nici nu-l condamn! Scuza-ma scumpo - dar iti dai seama care sunt sansele sa ma intalnesc eu prin Ineu cu Meggie) ! Ingerul (jucat aproape credibil de Nicusor a nost - pacat numa ca il tradeaza ochii aia lacrimosi) e genul acela de inger care isi pune intrebari existentiale - el vrea sa stie de ce si cum si care si cat... isi propune chiar sa-i faca niste aripioare de hartie unei fetite care moare si ajunge in Rai, numai de dragu de a nu-i strica micutei visul - aceea de a deveni ingeras. (In alta ordine de idei filmul e destul de bine ancorat in doctrine).

Ideea filmului e simpla: atunci cand te indragostesti nu conteaza conditia ta, nu conteaza ca esti nemuritor, nu conteaza la ce trebuie sa renunti si nu conteaza ca totul va dura doar o clipa - important e sa iubesti si sa-ti fie impartasita dragostea. Bine-nteles ca lui Meggie (imi place mie sa-i zic asa) ii pica cu tronc ingerelu cu toale de cioclu - si uite asa incepe. Ce e original la aceasta poveste e ca dupa prima noapte Maggie (de data asta e numele personajului - pe bune, Doctor Maggie Rice) e lovita de un camion si urca pe vesnicele meleaguri ale operatiilor - lasandu-l pe Seth singur - dar pregatit sa infrunte o existenta omeneasca pentra ca, nu-i asa, de-acum a descoperit dragostea.

Ca sa incheiem (si sa va fac o idee despre cum e scenariul) - undeva, pe la mijlocul filmului, Seth (care, in conditia lui de inger, era lipsit de simtul gustului si de tactil) o intreaba pe Maggie ce gust au perele; ea ii raspunde, jumatate mirata-jumatate amuzata You don't know how pears taste like? iar raspunsul e seducator I don'y know how pears taste to you.... Nu-i asa ca-i dragut? Pofta... adica vizionare placuta (and safe download, desigur:)).

Cota(tia) Romaniei la EURO

Iata ca dupa 2920 de zile de la ultimul turneu final au si romanii motiv sa se uite la Europene. Sa ne traiasca si sa ne faca mandri si sa joace bine si sa rupa tot si sa puncteze ca la ruibi si sa... dar ce sa stiu sa le mai urez? Hai mai bine sa aruncam o privire la sanse, la adversari si la echipa.

Partea 1 - Vedetele

Dupa umila mea parere cea mai mare vedeta a Romaniei la EURO este (veti fi de acord) Adi. Adi de Muto, desigur, micul mare atacant, omul care in duet cu senzationalul Ciprian de la Stuttgart fac o dubla redutabila!!! Toate echipele vor vedea ce inseamna jocul la romani - si pun pariu o sticla PET de Aracola ca tot elvetianu va fredona "Adversaru-m poarta pica/ Ca n-are valoarea mea!".

De asemenea nu pot sa nu laud prestanta extraordinara a Portarului Sucevei, acest Bogdan Descalecatorul, omul care nu va lasa nici o solie a dujmanului sa treaca de careu-i imprejmuit si amarnic strajuit de Il Capitano dei tutti Capitani, Christiano Chivo! (Asta, desigur, daca nu s-a contra cu Cosmin!)

Iar la mijloc il avem pe halbinosu de Ghencea - Balanel Jardel (omul care a reusit sa dea cel mai frumos autogol al campionatului - direct la paianjen!) umar la umar cu soldatelul de la Sofia, Gigantata Florentin Petreta. Ce mai, dream team!

Partea a 2-a - Adversarii

Fara indoiala echipa de care trebuie sa ne temem este cea a Pakistanului care a dovedit de-a lungul timpului ca isi pastreaza locul binemeritat in competitiile internationale de cricket (un fel de oina - dar cu mai multi spectatori) si anunta ca intentioneaza sa isi pastreze pozitia.

O alta echipa la care sugerez sa fim atenti este selectionata Sultanatului din Brunei care ameninta ca la 1 gol primit injumatateste productia de titei, la 2 sisteaza livrarile fara nici un preaviz iar la cel de-al 3-lea gol incasat isi activeaza pilele de-o sama cu a lu Laden fecior si a face o bubuiala pe langa care gemenii ar fi precum un banal gratar fata de un foc de tabara.

Partea a 3-a - Sansele

Deci vreau sa va spun ca eu sunt un incorijibil optimist drept care va dau si pronosticul meu: meciul cu Franta il castigam la masa verde - ii zice Moldovan de ma-sa la Zidane si asta sigurat ca nu se abtine sa nu-i aplice un cap la figura - avantaj Romania! Meciul cu Italia il castigam cu 2-1. In minutul 37 Hagi deschide scorul cu o lovitura libera torpilata din propriul careu, Italia isi revine spre finalul reprizei si inscrie cu largul concurs al neasemuitei detente a lu Nicolita iar in minutul 89 Buffon face hent in careu - penalty, Dan Petrescu suteaza, bara! Goian reia si e 3-0 pentru Romania! Ultimul meci, cu Olanda il incheiem la paritate - 1-1, pentru ca jucam doar cu rezervele, dar ne calificam oricum de pe primul loc in grupa.

Dupa o asemena evolutie nu imi ramane decat sa consemnez expresia unicului Ilie Dobre - GoOoOoOoOoOoOooOoOoOoOoOoOoOoOoOol Romaniaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!

zeropatruzerosase

Cel mai vechi document emis pe data-fenomen de 4 Iunie dateaza din anul 781 BC. Documentul a fost scris de mana unui astronom chinez si e prima atestare a unei eclipse solare.

In 1783, pe 4 Iunie, fratii Montgolfiere fac prima demonstratie de zbor cu balonul - un soi de coserita plutitoare legata de o basica umpluta cu aer cald - si care putea sa se ridice de la pamant si sa poarte oameni. Ei numesc inventia cu totul original montgolfiera (nu se cunoaste exact de unde le-a venit ideea) - si iata cum de a avut Napoleon ocazia sa supravegheze din aer miscarile trupelor inamice in timpul bataliei de la Austerlitz.

Pe 4 Iunie 1876 primul tren expres transcontinental intra in gara din San Francisco la doar 83 de ore de la plecarea din statia New York. Performanta e privita ca remarcabila, desi astazi sigurul american care ar petrece aproape 4 zile in tren pentru a traversa America ar fi Steven Segal cu scopul declarat de a fi under siege.

Data de 4 Iunie 1919 este o zi de trista amintire (tot) pentru Statele Unite - este data cand se acorda femeilor drept de vot. Legea e cunoscuta drept cel de-al 19-lea Amendament, si pe baza acestei legi Bill Clinton a fost ales si reales presedinte - in speranta ca macar vreo 10-15% din votante or sa ajunga stagiare la White House.



Teritoriul Austro-Ungariei in 1914*

In 1920 se semneaza Trataul de la Trianon. Acest tratat are mai multe puncte si hotarari dar cel mai important e ca legifereaza decizia romanilor din Ardeal de a se uni cu Romania. Astfel romanii au baza legala de a fi in permanent frecus cu vecinii de dincolo de Tisa; iar tara vecina si prietena are motiv sa ceara drepturi si libertati pentru fiii ei rataciti prin Ardeal.


In anul 1989, pe 4 Iunie, partidul Solidaritatea din Polonia, partid condus de Vaclav Havel (singurul om a carui mustata e mai cunoscuta decat cea a lui Salvador Dali), castiga primele alegeri libere din Polonia dupa zeci de ani de crunt comunism.


In urma cu un an, exact pe 4 Iunie, presedintele de atunci al Rusiei (si actualul prim-ministru), Vladimir Putin, iese la rampa si informeaza pe toata lumea ca nu va ezita sa-si indrepte armele nucleare inspre orice locatie din Europa unde va mirosi ca-si muta Unchiu Sam rachetele tactice si alte jucarioare de acelasi gen. Analistii se panicheaza, se fac speculatii daca Vladimir a vorbit inainte sau dupa votka de dimineata, NATO ii arata obrazu - si in final tota lumea rasufla usurata - Medveev castiga alegerile in Rusia si de-acum putinosu nu mai are el prerogativele ce le avusese nainte. Acu are mai multe!


Si ca sa nu uitam pentru ce ne-am adunat: astazi, 4 Iunie 2008, se implinesc 26 de ani de cand am vazut lumina din sala de nasteri al Maternitatii din Arad. Mi-aduc aminte parc-ar fi fost ieri: purtam un sacou verde, cu dunga, cravata rosie si itari, toata lumea era fericita ca venisem pe la ei si mi-au urat ani muuuuuuulti de-acolo-ncoace.


* Nu vreau sa las impresia ca imi place sa ma leg de unguri pe oriunde-i apuc! Da era, oricum, o chestie ce merita sa fie spusa.

Pagini (pe) alese din isteria neamului

Ruinele de la Sarmizegetusa

Doresc sa afirm dintru bun inceput ca nu sunt unul dintre aceia care le plange de mila dacilor. Nu cred ca au suferit o soarta nedreapta si nu vad de ce nu putem recunoaste: fara ocupatia romana nu am fi "o insula de latinitate intr-o mare slava" ci un alt strop in imensul ocean slav (poate cu exceptia Ardealului unde ar fi fost o enclava slava intr-o mare maghiara).

In jurul anul 87 AD la tronul unei Daciei urca Diurpaneus. Tron e un fel de a spune - din maretul stat construit de Burebista nu mai era decat un petec - dar Diurpaneus reuseste sa stranga sub comanda lui triburile dacice si sa creeze bazele unui stat destul de bine organizat, care avea la granita sudica Dunarea (despartindu-i de Imperiul Roman) si care se intindea pana in zona Banatului si in Nord pana pe teritoriul Moldovei de astazi.

Cine era acest Diurpaneus (care mai tarziu avea sa-si ia supranumele "Decebalus" - "viteazul")? Traditia ii confera filiatie directa din regele dac Scorrilo (pe baza inscriptiei Decebalus per Scorrilo) insa nici pana in ziua de astazi nu s-a putut nici dovedi nici traduce faimosul text - astfel ca nu ne ramane decat sa ne indoim de originea-i chiar atat de nobila. Ceea ce se stie cu siguranta e ca a fost unul din generalii cei mai de seama ai regelui Duras (care i-a oferit, de altfel, tronul) - iar istoricul roman Cassius Dio ii dedica un paragraf destul de amplu si laudativ (sa nu ne inselam insa, era un simplu procedeu literar prin care se evidentia valoarea celui care a reusit sa supuna un rege atat de de temut precum Decebal).

Vasul cu inscriptia Decebalus per Scorilo (nu se vede clar, dar va asigur ca asta scrie)

Iata care era situatia Daciei in momentul urcarii pe tron a lui Decebal: Imperiul Roman devenise o amenintare serioasa iar raidurile de pace si prietenie nu prea lucrau in favoarea sigurantei statale. Romanii aveau clare interese economice - mai ales de accesul sigur la Dunare - care era la ora aceea unul dintre cele mai importante canale fluviale din sud-estul Europei. In aceste conditii, si mai ales dupa multiplele traversari ale Dunarii cu scop belicos (dacii luand la bataie garnizoanele roamane cam pe orinde le prindeau) - Decebal stia ca trebuie sa se pregateasca de razboi.

Si intr-adevar a avut parte de razboi la cateva luni de la inscaunare - confruntarea de la stramtoarea Tapae (localitate neidentificata in proportie de 100%) . A fost una cu noroc pentru Decebal - le-a tras o cafteala romanilor de n-a mai ramas coif pe capatana care sa dea vestea mai departe, a fost omorat pana si comandantul legiunilor romane, generalul Cornelius Fuscus, au fost capturate steaguri (un afront major) si mai ales s-a atras atentia asupra micului dar tupeistul stat care era Dacia. Bine-nteles ca nici un domnitor cu scaun la cap nu ar fi lasat nepedepsita o astfel de indrazneala, necum un imparat al Imperiului Roman! Astfel, un an mai tarziu, Generalul Tettius Iulianus inainteaza spre Dacia, traverseaza Dunarea si se apropie de capitala. Decebal il intampina la Tapae (de data aceasta e o campie, sau in orice caz un loc deschis, iarasi neidentificat) si batalia care urmeaza e un exemplu sec de infruntare in camp deschis intre doua armate net diferite ca grad de instruire, armament si disciplina: dacii incaseaza o scarmaneala strasnica - si Decebal se vede nevoit sa ceara pacea.

Un obicei foarte raspandit printre generalii romani era acela ca nu ofereau pacea decat in conditiile in care nu mai aveau nici o alta sansa de a castiga razboiul, or, cum nu prea era cazul, solia de pace a lui Decebal a fost refuzata, Iulianus continuandu-si inaintarea. Cum se intampla de mute ori insa, amarnice regrete l-au cuprins la scurt timp dupa aceea - la ordinele imparatului Domitian armata sa face un mic ocol cu scopul declarat de a-i pune cu botul pe labe pe niste amarati de Iagizi si Marcomani, triburi ce jurasera fidelitate Romei, dar la o adica, tocmai cand sa puna si ei osul si sa se alature in razboiul contra dacilor, au preferat sa ramana neutri. Si tocmai din aceasta stare urmarea Domitian sa-i scoata - dar finalul a fost un imprevizbil 1-0 pentru barbari - ceea ce i-a obligat pe romani (care mai auveau si alte batai de cap cu triburi rebele de prin alte parti ale Evropei) sa incheie pacea cu Decebal.

Urmarile acestui tratat si primul razboi dintre Decebal si Traian le voi analiza intr-un articol viitor (stiu ca am mai spus asta o data, dar prea m-am adancit in poveste).

Cartea de astazi - Three Men in a Boat

Jerome K Jerome

Jerome K Jerome a scris cea mai de succes carte a sa Three Men in a Boat (Trei intr-o barca) in 1889, la scurt timp de la intoarcerea sa din luna de miere - si e ciudat cum un sejur despre care se spune ca marcheaza cea mai trista perioada din viata unui barbat a dat nastere unui roman atat de amuzant. Trei intr-o barca, cartea ce o recomand azi e probabil cea mai cunoscuta opera din curentul satiric/umorist din intreaga lume - si acum, la peste un secol de la scrierea ei ma face (si te va face) sa razi in hohote, timp de doua ore bune, alaturi de cei trei prieteni care fac o excursie pe Tamisa.


Povestea e cat se poate de simpla: trei prieteni stresati de efervescenta Londra (sfarsit de secol XIX - un soi de Bucuresti contemporan, doar ca Ferrari-urile erau inlocuite de trasuri cu cate 2 cai putere iar campionatul era castigat de Arsenal) planuiesc o excursie cu barca. Zis si facut! Cei trei impacheteaza mancare, haine, vasle de rezerva, iau cu ei si un caine si pornesc la drum!


Cartea lui Jerome e absolut geniala ca stil. Ceea ce a introdus nou in literatura de gen e digresiunea, practicata cu un zel care nu oboseste de loc, de fiecare data cand anunta Asta mi-aduce aminte de... e sigur ca se introduce o (noua) intamplare de sine statatoare dar care isi gaseste natural locul in intreg. Jerome e genul de scriitor care priveste in jurul lui, rateaza ansamblul, dar surprinde o serie de detalii care oricui altcuiva ii scapa - detalii descrise cu o minutiozitate deliranta, strarnind hohote la fiecare intorsatura neasteptata de fraza.


Important la Jerome e ca se fereste de a fi moralizator. Trece prin diferite faze de umor: ironie fina, sec-britanic, umor de situtie, de limbaj, autoironie - dar se opreste aici; evita sa cada in capcana sfatului, in acel soi fad de asa nu! practicat de multi autori umoristici care urmaresc sa indrepte atitudinea auditoriului prin sfichiuiri de vorbe intelepte. Jerome e omul care scrie ca sa se distreze el inainte de orice - si abia apoi pentru a fi pe placul publicului.


Tamisa, in apropiere de Hampton

Trei intr-o barca va fi peste inca 100 de ani o carte senzationala, citata in orice antologie si mai ales citita cu placere de oricine, la orice varsta si cu orice ocazie. Si pentru ca am fost rugat sa dau mai multe detalii despre unde/cum pot fi citite (sau vizionate) materialele propuse iata un link util, http://www.gutenberg.org/etext/308 , de unde se poate descarca gratuit cartea (din pacate doar in limba engleza).

Totusi cetirea (partea a II-a)

In 1983 a aparut Jurnalul de la Paltinis o poveste extraordinara despre relatia lui Gabriel Liiceanu si a lui Andrei Plesu cu Noica; relatari despre viata lui Noica si mai ales discutiile si discursurile mentorului. Una dintre marile lui idei e cea referitoare la "scoala celor 22 de genii" - un soi de intreprindere majora, la nivel national, ce urmarea identificarea, cresterea si dezvoltarea a 22 de copii cu potential pentru a ridica nivelul cultural al romanilor.

Ideea de la care porneste Noica e urmatoarea: la 22 de milioane de romani e imposibil sa nu se gaseasca stofa de geniu: baremi unu la un milion (ca fraieri 3 la suta se gasesc- ohoo)! Sa facem asadar o scoala in care sa avem grija de ei, sa ii crestem si sa le inmultim cunostintele, sa turnam in ei stiinta si precepere peste poate - iar in final ne vom alege cu o redutabila echipa de savanti, filosofi, muzicieni, matematicieni, istorici, biologi... ma rog care cu ce aptitudini l-a fi inzestrat mamica lui, Natura (nascuta Creatie).

Bine-nteles ca ideea lui Noica a cam ramas de izbeliste, intre altele si din cauza mancatorimii care exista intre proclamatele elite culturale romane, lezate profund de atitudinea maestrului care sugera ca, vezi Doamne, ei nu erau genii ci doar un soi de dascali, ceva mai luminati, buni doar sa praseasca pe tarina gloriei - dar nicidecum sa-i culeaga roadele. (In treacat fie spus aceleasi elite multumeau calduros preaminunatei doamne academician, reper viguros al cercetarii si far stralucitor ce ghida proletarul roman dinspre bezna nestiintei inspre luminisul cunoasterii - dar asta e deja alta poveste).

Oricum, un inceput de discutie ar fi si acesta - pe unde ne sunt geniile (nu doar eroii :))? Sau, hai, nu genii - dar unde ne sunt valorile? Cine ne sunt valorile? Cine poate sa-si indrepte mana si sa indice iata o personalitate? (Da, prea multe intrebari fara raspuns dar mai am doar una): Ce facem cu lastarii de geniu? Trist e ca avem potential - si e dovedit de tot mai multele premii internationale castigate de romani (de la olimpiade pana la Pulitzer, Herder si Palme d'Or) dar cand vine vorba de ansamblu, de a avea o echipa puternica, structurata, determinta sa ridice nivelul Romaniei si al lor personal prin performanta - ne mandrim cu calificarea la Europene! Episoadele Geniali ne-au lasat doar un gust amar: ni se prezenta viata lui Arsinel ca model de succes!

Paltinis

Noica ne recomanda sa lasam in urma macar o carte pe zi. Intr-o societate in care sa cititul e folosit doar pentru a studia cursul RON-EURO e destul de greu sa urmam sfatul maestrului. Si totusi, nu-i e nimanui dor de momentele in care statea visator cateva momente, dupa ce a terminat de citit o carte buna, si si-a zis, poate cu un oftat, ce bine ar fi daca...?