Pagini (pe) alese din isteria neamului

Ruinele de la Sarmizegetusa

Doresc sa afirm dintru bun inceput ca nu sunt unul dintre aceia care le plange de mila dacilor. Nu cred ca au suferit o soarta nedreapta si nu vad de ce nu putem recunoaste: fara ocupatia romana nu am fi "o insula de latinitate intr-o mare slava" ci un alt strop in imensul ocean slav (poate cu exceptia Ardealului unde ar fi fost o enclava slava intr-o mare maghiara).

In jurul anul 87 AD la tronul unei Daciei urca Diurpaneus. Tron e un fel de a spune - din maretul stat construit de Burebista nu mai era decat un petec - dar Diurpaneus reuseste sa stranga sub comanda lui triburile dacice si sa creeze bazele unui stat destul de bine organizat, care avea la granita sudica Dunarea (despartindu-i de Imperiul Roman) si care se intindea pana in zona Banatului si in Nord pana pe teritoriul Moldovei de astazi.

Cine era acest Diurpaneus (care mai tarziu avea sa-si ia supranumele "Decebalus" - "viteazul")? Traditia ii confera filiatie directa din regele dac Scorrilo (pe baza inscriptiei Decebalus per Scorrilo) insa nici pana in ziua de astazi nu s-a putut nici dovedi nici traduce faimosul text - astfel ca nu ne ramane decat sa ne indoim de originea-i chiar atat de nobila. Ceea ce se stie cu siguranta e ca a fost unul din generalii cei mai de seama ai regelui Duras (care i-a oferit, de altfel, tronul) - iar istoricul roman Cassius Dio ii dedica un paragraf destul de amplu si laudativ (sa nu ne inselam insa, era un simplu procedeu literar prin care se evidentia valoarea celui care a reusit sa supuna un rege atat de de temut precum Decebal).

Vasul cu inscriptia Decebalus per Scorilo (nu se vede clar, dar va asigur ca asta scrie)

Iata care era situatia Daciei in momentul urcarii pe tron a lui Decebal: Imperiul Roman devenise o amenintare serioasa iar raidurile de pace si prietenie nu prea lucrau in favoarea sigurantei statale. Romanii aveau clare interese economice - mai ales de accesul sigur la Dunare - care era la ora aceea unul dintre cele mai importante canale fluviale din sud-estul Europei. In aceste conditii, si mai ales dupa multiplele traversari ale Dunarii cu scop belicos (dacii luand la bataie garnizoanele roamane cam pe orinde le prindeau) - Decebal stia ca trebuie sa se pregateasca de razboi.

Si intr-adevar a avut parte de razboi la cateva luni de la inscaunare - confruntarea de la stramtoarea Tapae (localitate neidentificata in proportie de 100%) . A fost una cu noroc pentru Decebal - le-a tras o cafteala romanilor de n-a mai ramas coif pe capatana care sa dea vestea mai departe, a fost omorat pana si comandantul legiunilor romane, generalul Cornelius Fuscus, au fost capturate steaguri (un afront major) si mai ales s-a atras atentia asupra micului dar tupeistul stat care era Dacia. Bine-nteles ca nici un domnitor cu scaun la cap nu ar fi lasat nepedepsita o astfel de indrazneala, necum un imparat al Imperiului Roman! Astfel, un an mai tarziu, Generalul Tettius Iulianus inainteaza spre Dacia, traverseaza Dunarea si se apropie de capitala. Decebal il intampina la Tapae (de data aceasta e o campie, sau in orice caz un loc deschis, iarasi neidentificat) si batalia care urmeaza e un exemplu sec de infruntare in camp deschis intre doua armate net diferite ca grad de instruire, armament si disciplina: dacii incaseaza o scarmaneala strasnica - si Decebal se vede nevoit sa ceara pacea.

Un obicei foarte raspandit printre generalii romani era acela ca nu ofereau pacea decat in conditiile in care nu mai aveau nici o alta sansa de a castiga razboiul, or, cum nu prea era cazul, solia de pace a lui Decebal a fost refuzata, Iulianus continuandu-si inaintarea. Cum se intampla de mute ori insa, amarnice regrete l-au cuprins la scurt timp dupa aceea - la ordinele imparatului Domitian armata sa face un mic ocol cu scopul declarat de a-i pune cu botul pe labe pe niste amarati de Iagizi si Marcomani, triburi ce jurasera fidelitate Romei, dar la o adica, tocmai cand sa puna si ei osul si sa se alature in razboiul contra dacilor, au preferat sa ramana neutri. Si tocmai din aceasta stare urmarea Domitian sa-i scoata - dar finalul a fost un imprevizbil 1-0 pentru barbari - ceea ce i-a obligat pe romani (care mai auveau si alte batai de cap cu triburi rebele de prin alte parti ale Evropei) sa incheie pacea cu Decebal.

Urmarile acestui tratat si primul razboi dintre Decebal si Traian le voi analiza intr-un articol viitor (stiu ca am mai spus asta o data, dar prea m-am adancit in poveste).