Cine-a tras in noi/ 101-102? (partea I)

Revin, la cererea publicului, cu un articol doct despre istoria romanilor. Precizare - istoria nu e nici o serie de batalii, nici o suita de regi si cu atat mai putin o insiruiure de date; istoria e o inlantuire de evenimente a caror cauze si urmari trebuie cercetate/studiate - pentru a le putea evita in prezent.

Pe la inceputul secolului al II-lea (in anul 98 mai exact) la tronul Imperiului Roman urca Traian. Traian e tipul clasic de imperator roman (desi, la drept vorbind era nitel spaniol) - inteligent, carismatic, curajos, cult, avand atat experienta pe campul de lupta cat si in administratie - un lider innascut ce avea sa duca Imperiul la expansiunea maxima. (Mai era si pederast convins - dar in acele timpuri, cand influenta culturala greceasca era la apogeu, a nu fi homosexual echivala cu a face parte din opozitie).

Exact in aceeasi perioada, cateva popoare mai la est, un rege ciudat isi permitea sa faca misto de valorile si influenta Romei. Regele cu pricina era un salbatec ciudat, ce toata viata lui nu avusese de a face decat cu femei si cu razboaie - un anume Decebal, care beneficia de titlul de client al Romei, dupa ce pierduse in urma cu ceva ani o batalie. Si amaratul ala, care nici macar nu stia sa scrie, profitase de banii, mesterii si know-how-ul capatat de pe cele sapte coline si isi durase niste cetati, isi fortificase altele vechi, isi instruise armata cu ajutorul dezertorilor din armata romana... ce mai, bucurandu-se de faptul ca momaia de Domitian incheiase o pace care mirosea de la o posta a caritate, heterosexualul ala dac se pregatea pentru independenta.

In anul de gratie 101, la 25 martie, trupele romane se hotarasc intr-un final sa atace statul dac. Inainte de a ataca Traian intoarce situatia pe toate partile, socoteste si chibzuieste - si pana la urma decide sa imparta armata in doua parti - fiecare traversand Dunarea prin vaduri diferite, urmand a face mai tarziu jonctiunea. Nu sunt nici strateg si nici tactician - dar cei care se pricep afirma ca acesta metoda se numeste "invaluirea adversarului". (Destul de logic si de bun simt de altfel - asa faceam si eu cand jucam Age of Empires fara sa ma pricep la batalii si razboieli).

Cele doua armate romane au inaintat lent inspre centru tarii. Pe unde treceau si gaseau un curs de apa romanii faceau ce stiau ei mai bine pe timp de pace: contruiesc castre dotate cu toate facilitatile momentului. (Nu pot sa nu ma opresc si sa-mi arat adimratia fata de sistemul roman; spre deosebire de majoritatea popoarelor cuceritoare, romanii urmareau sa civilizeze si sa scoata un profit maxim din fiecare teritoriu - si incepeau prin infrastructura: construiau asezari si drumuri! Astazi incepem prin a achizitiona terenul, apoi furam curent si gaz cu sticla de la vreo teava desfundata, dupa aia ridicam o vila si p-orma o punem de-o razmerita ca nu ne face guvernu drumu'!). Lucrul acesta le asigura pe de o parte legaturile cu Imperiul Roman si pe de alta parte, in cazul improbabil in care ar fi pierdut s-ar fi putut baza pe o retragere in siguranta. (Iar intre timp se relaxau in jacuzzi si uitandu-se pe DVD la 300 si Troia).

Prima infruntare majora intre fortele romane si cele dace a avut loc la (ati ghicit) Tapae (undeva pe valea Bistritei). Istoricii consemneaza ca aceasta batalie a fost una dintre cele mai grele - legenda ii atribuie lui Traian un episod in care a trebuit sa-si sfasie camasa Calvinus Kleinum pentru a o transforma in fase - asa de mare era numarul ranitilor din tabara squadrei azzurra. Adevarul este, desigur, nitel denaturat in cazul marilor imparati - in orice caz in urma acestei confruntari in armata romana se lasa cu pierderi severe - iar in cea condusa de neinfricatul Decebal e rau de tot. Dacii se retrag cam in neoranduiala, au o tentativa de a cere pacea, dar Traian nu e usor de iduplecat.

Campania continua in acelasi ritm alert - si defensiva Daciei pica secerata in fata tancurilor romane, cetate dupa cetate aruncand prosopul iar cucerirea intregii tari pare doar o perioada de timp. Inaintare spre Sarmizegetusa este totusi oprita de sosirea iernii si coalitia multinationala a fortelor de ocupatie ierneaza undeva in Tara Hategului.

Ma vad nevoit sa ma opresc - deja am scris prea mult. E ciudat, aceasta idee ma urmareste si oricat incerc sa fiu de organizat ma vad adancindu-ma mai mult in scris, si nu izbutesc nicidecum sa imi ascund admiratia pentru cultura si civilizatia romana. Orice s-ar spune, nu dreptul dacic e studiat in universitati, nici literatura daco-geta nu e punct de referinta al culturii universale, si cu siguranta nimeni nu ramane extaziat in fata realizarilor arhitectonice ale dacilor.