Tristetea zilei de 30 Noiembrie

Primul lucru pe care l-am invatat la cursurile de retorica e ca orice discurs trebuie sa raspunda unei nevoi. De altfel - primul pas e identificarea nevoii, abia apoi se construieste discursul. Ei bine, stau in cumpana de ceva timp. De ce mai avem nevoie? Avem internet, am fost pe luna, suntem in UE, we kick butt in NATO, avem hackeri incarcerati pentru ca au dat peste cap NASA, avem sinucideri de EMO, avem una buncata Vadim, o avem pe Nadia, avem criza, avem O TV, avem zacusca, avem moluri, avem Jack Daniel's, avem ID de mess si avem datorii!!!

E clar - in principiu avem de toate! Stim totul, avem totul, putem totul!

Dar dimensiunea spirituala? parca se aude un glascior. O voce slaba, palida, soptita; un vapor ce se destrama, ca amagirea unei pareri... Ce s-a intamplata, totusi, cu dimensiunea spirituala?

La ce mai foloseste o biserica? Ba nu, intrebarea e - la ce ne gandim cand vedem o biserica?Mmm, nu - de fapt am vrut sa intreb cum ne raportam la biserica? Aaa, stati - stiu! Cu ce ne ajuta o biserica? Sau, si mai bine, la ce ajuta o cruce schitata rapid, la trecerea prin dreptul unei biserici?

Incerc sa cristalizez in cuvinte (si pentru prima data mi-e greu) ceea ce simt - si simt (dureros de acut) ca am uitat cata nevoie avem de biserica. (Am uitat ca popor, ca societate). Am uitat ca ne fundamentam neamul pe crestinism. Am uitat cine a fost Sfantul Apostol Andrei si ce a facut el - si de n-ar fi trecerile de nivel cu cale ferata ar fi vai si-amar de noi. Ne-ar prinde 30 Noiembrie si am sti ca sarbatorim ziua sufrajului!

Intr-o lume care are de toate Dumnezeu nu mai incape. Brusc - imi dau seama la ce folosesc bisericile! Acolo Il tinem incuiat pe Dumnezeu. Pentru ca intr-o lume perfecta, cum e cea in care traim, nu mai avem nevoie de El...