Nu ma dau in vant dupa filmele de gagici, genul romantic si lacrimos nu e deloc de mine, dar Magnolii de otel e un film pe care il vad si re-vad cu placere. Si dupa ce il vad ma mai uit o data, si dupa ce il mai vad o data ma gandesc tot la el. Si ma gandesc ca l-as mai vedea o data.Filmat in 1989, Magnolii de otel a oferit cinefililor cea mai buna interpretare a Juliei Roberts - dupa mine doar in The Mexican a reusit Julia sa egaleze rolul din urma cu douazeci de ani.
Story-ul nu e deloc liniar, filmul surprinde scene din viata unei familii din sudul Statelor Unite si diferitele/complicatele relatii dintre o mama si fiica ei diabetica; relatiile dintre cele doua personaje si o suita de patru alte personaje feminine secundare si relatiile dintre cele sase femei si oamenii din jurul lor - in special familiile. De fapt, intregul film analizeaza realtiile si comunicarea umana. Incepand din ziua nuntii fiicei (Julia) si pana la aniversarea zilei de nastere a copilului ei (trei ani mai tarziu) totul se discuta, se analizeaza, se impartaseste si (bine-nteles) se barfeste.
Finalul ma fascineaza. Shelby (personajul Juliei) decide sa ignore sfatul medicilor si ramane insarcinata - un baietel. Nu fara urmari insa - si inca din cele mai tragice. In ciuda unei interventii chirurgicale prin care i se transplanteaza un rinichi (donat de mama ei) Shelby moare. Ramane doar amintirea ei, un baietel frumos si ultima scena a filmului, de Paste, in care o alta viata e adusa pe lume.
Filmul abunda in scene reale, de familie si de societate (un dans extraordinar filmat, tipic sudist; imagini intr-un coafor; probleme religioase) dar cea mai amuzanta&reala scena e cea cu armadillo cake de la nunta. Tortul mirelui, o prajitura care e traditional facuta de o ruda a mirelui, are forma de tatu, are culoarea gri si interiorul... rosu. Nu cred ca imi pot imagina o chestie mai ciudata cand e vorba de mancare (and I've ate some pretty odd things - doar am fost si eu student) - dar nuntasii isi fac pana la urma curaj, se pun la rand si gusta. Vine randul socrului mic (Drum - jucat de Tom Skerrit - cunoscut pentru rolul din Picket Fences) sa primeasca o felie - dar nenorocul lui e ca Ouiser*, cea care imparte invitatilor din tortul buclucas, e dusmanca lui declarata. Asa ca se alege cu o bucata din dosul placintei - iar replica lui e absolut memorabila Thanks Ouiser. Nothin` like a good piece of ass!
Ca sa rezum: e un film interesant, un film care nu se chinuie sa traga semnale de alarma sau sa stoarca emotii - pur si simplu e un film care te lasa sa tragi concluzii in urma unor scene bine scrise si bine regizate. Desi personajele principale sunt femei filmul nu se adreseaza neaparat femeilor. Il recomand cu caldura, iar dupa ce il vizionati va asigur: va va pune pe ganduri. Si va veti gandi sa il mai vedeti o data.
*Ce nume ciudate au americanii astia!
