Cunosc pe cineva care si-a parasit locul de munca pentru o chestiune de mandrie. Facuse lucruri daca nu ilegale - apoi in orice caz imatur de imorale - dar a ajuns la un punct in care a avut o divergenta cu seful direct. S-au spus lucruri grele si de o parte si de cealalta - iar finalul a fost daca nu vine sa prezinte scuze - imi prezint demisia! Si cum scuzele nu s-au prezentat singure (din motive puerile - isi uitasera cartea de vizita - asta da scuza!) - a urmat o demisiea la zi si un i-am aratat eu lui fructuos!Ma intreb ce ii mana pe unii oameni (ca sa nu zic oh these men) sa actioneze guvernati de aceasta ciudata si mereu alunecoasa mandrie? Persoane ce altminteri par in stare sa duca o conversatie pana la capat sar in sus ca gadilati cu neaua pe sub guler* de indata ce le incalci dreptul la a fi mandri. Am si eu mandria mea aud spunandu-se in contextele cele mai absurde! De parca mandria s-ar imparti asa, mai pe sub mana, si fara sa stie una de alta - iar in momentul cand doi se intalnesc si-o prezinta pe furis Ai adus mandria? Da ma - uite aici (si se desface putin la haina - ca sa-i arate). La care celalalt admirativ A-haa, mdaa... frumos! Da am si io mandria mea - ia uite aici! Si apoi se duce fiecare multmit catre casa Da ma, vezi - el are mandria lui, io pe-a mea...
Eu ce sa zic? Stau destul de prost la capitolul asta - adica nu prea am reusit sa fac rost de ea - desi era cat p-aci sa dobandesc una, odata, pe cand citeam rezultatele unui sondaj Esti mandru ca esti roman? - da cifrele aratau asa de rau ca n-am vrut sa fiu in minoritate. Deci - iata-ma, omul fara mandrie - chiar aici, in caz ca erati interesati. (Sper sa nu fie ceva de rau - nu care cumva, Doamne fereste, sa-mi plece friends-ii de pe FeizBuc din cauza asta!Sau sa-mi stearga laic-urile :(()
Un coleg din facultate zicea Sunt prea sarac sa imi permit sa fiu mandru - si bine-nteles cu asa atitudine tot jurnalist ineficient a ramas. Si ma framanta chestiunea ingrozitor - pentru ca vecinu' Dex sustine ca mandria in cele mai multe cazuri e un sentiment de satisfactie, incredere si demnitate; abia dupa aia vin sensurile peiorative atat de tocite (orgoliu, atitudine de superioritate, ingamfare, trufie...). Sigur - vecinu a fost intotdeauna un visator, da-n orice caz - daca vorbim de everydaylife cam care e sensu cu care impovaram cuvantul? De ce (ca oameni, ca specie daca doriti) orbecaim dupa o frantura, dupa o farama de mandrie - in care ne scaldam pasivi - fericiti ca, atata cata avem, ea (mandria) e acolo - e a noastra - si putem face ce vrem cu ea! (Ba chiar - cu nitica chibzuinta - o-nmultim!).
De unde goana asta ce ne guverneaza, de a sta fermi cand se discuta ceva ce ne lezeaza pe noi personal (whatever that would mean - ca luat la intrebari nu am cunoscut inca pe cineva ce ar putea sa cuantifice sau (de)limiteze mandria) - de unde dar aceste principii gaunoase - pentru care riscam orice? De ce nu luam pozitii la fel de solide atunci cand se procedeaza lipsit de etica sau cand se incalca legea!?! De ce admiram o persoana ca nu s-a lasat calcata in picioare cand si-a spus injuratura de vedere si a pus clar punctul pe sudalmi? De ce ne mandrim cu talente dubioase** de parca am fi contribuit la ivirea lor - si nu suntem incantati de puterea de munca si/sau studiu a unuia sau altuia?
Ufff - am obosit - dar pana la urma cred ca m-am lamurit... Si sunt mandru de asta!
*Imi place sa folosesc comparatii inedite!
** Stiu un fenomen ce se lauda cu talentu innascut la scuipat-precizie!
No comments:
Post a Comment